Cum sărbătorim Crăciunul

Cum sărbătorim Crăciunul
Moșul deja a pornit la drum și vizitează toate casele copiilor care au fost cuminți. Dimineața de 25 Decembrie este una specială pentru noi toți, mai ales când ne așezăm curioși în jurul bradului pentru a deschide cadourile primite.

Dar care sunt obiceiurile de Crăciun preferate ale românilor?

1. Împodobirea bradului
Una dintre cele mai iubite tradiții este împodobirea bradului de Craciun.
Se spune că la noi, primul brad împodobit de Crăciun a apărut la curtea Regelui Carol I, în anul 1874. Sala Tronului de la Palatul Regal a fost amenajată cu 14 brazi împodobiți și cadouri au fost oferite tuturor familiilor nobile invitate la petrecerea de Crăciun.
Bradul este considerat un simbol divin, atât prin forma sa triunghiulară care amintește de Sfânta Treime, cât și prin faptul că nu își pierde niciodată frunzele și culoarea, fiind nemuritor.
La început, acesta era împodobit cu fructe și flori de hârtie. Astăzi bradul este împodobit cu globulețe, beteală, bomboane de ciocolată, instalații luminoase, însă chiar și azi, în anumite case se mai găsesc fructe uscate în brazi, precum felii de portocale puse la cuptor pentru a se usca.
Nu există niciun brad care să nu aibă o stea strălucitoare în vârf. Aceasta simbolizează steaua care i-a călăuzit pe magi până la Betleem, la ieslea în case s-a născut Iisus Hristos. Steaua din vârful bradului se spune că aduce noroc și ajută la îndeplinirea dorințelor.

2. Colindatul
Poate cel mai frumos obicei de Crăciun este colindul.
Copiii și tinerii obișnuiesc să meargă din casă în casă cu colinda, atunțând venirea lui Iisus Hristos pe pământ. Colindătorii sunt primiţi în casă, deoarece se spune că ei aduc sănătate şi un an nou prosper și sunt răsplătiți cu covrigi, mere, nuci și turte specifice

3. Masa de Crăciun
În ziua de Crăciun toată familia se aduna pentru a lua masa împreună. Cea mai mare bucurie a noastră e să îi vedem pe toți cei dragi împreună, în jurul mesei, bucurându-se de experientele anului ce urmează să se încheie.
La masa de Crăciun, oamenii se pot bucura de bucatele tradiționale de Crăciun, postul fiind încheiat.

Indiferent de cum e sărbătorit Crăciunul, cum împodobiți bradul sau câte colinde puteți cânta, Crăciunul este despre familie și cei dragi vouă. Cadourile, indiferent că sunt mari sau mici, trebuie să vină din suflet și la pachet cu bucuria pe care o dăruiți prin el.
Noi vă dorim să petreceți Crăciunul așa cum vă dictează și vă bucură inima!
 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!