Azi îți pare că a trecut totul prea repede.
Parcă ieri îi țineai capul cu palma, îi numărai orele de somn și te întrebai dacă faci bine. Astăzi îi pui ghiozdanul în spate și el ți se pare uriaș, iar copilul mic de tot.
E normal să te doară puțin. Prima zi de școală nu e doar despre el, e și despre tine. Despre toate diminețile în care ai fost singurul lui reper și acum trebuie să împarți asta cu o clasă întreagă, cu o doamnă învățătoare, cu o lume care nu te întreabă pe tine cum se face.
Dar uite ce ai făcut deja: l-ai învățat să spună bună ziua, să ceară ajutor, să se ridice când cade. I-ai pus în ghiozdan sticla cu apă, pachetul preferat și, fără să vrei, toată siguranța din care va trage azi.
Nu trebuie să fii calmă. Poți să plângi în mașină după ce ies porțile. Poți să te uiți de zece ori la ceas. Toate mamele și toți tații de pe holul ăla simt exact la fel, doar că se prefac mai bine.
Iar la 12, când îl iei de mână și îți povestește toate deodată, o să înțelegi că nu l-ai pierdut. Doar a mai crescut puțin.
Și tu odată cu el.