Jocurile copilăriei (II)

Gândindu-mă la jocurile mele preferate din copilărie mi-am reamintit ce rezistență ridicată aveam la durere când eram mica. Voi de câte ori v-ați julit genunchii însă teama că părinții nu vă mai lasă afară, la joacă, era mai mare decât durerea?
Continuăm lista jocurilor copilăriei în partea a 2a a articolului.

Şotron
Avem nevoie de minim un prieten, cretă, o pietricică și un spațiu drept, pe care să putem desena șotronul.
Participanţii trebuie să arunce cu o piatră în fiecare dintre căsuţe, să parcurgă fiecare căsuţă într-un picior pentru a recupera piatra şi să se întoarcă fără a atinge vreo linie, după care să o arunce către o căsuţă pe care se află un număr superior. În cazul în care atinge o linie, vine rândul altui jucător. Câştigă cine reuşeşte primul să arunce piatra în toate căsuţele şi să ajungă la start.

Țările
Un joc care îmbunătățește și cunoștintele de geografie și pentru care avem nevoie de o minge, cretă, minim 3 prieteni și un spațiu larg de joc.
Se desenează un cerc mare în care fiecare jucător își scrie țara pentru care joacă și se poziționează în ea.
Jucătorul care deschide jocul ia mingea si striga: "Să fie țara cu numele de …" și va spune o țară, dintre cele participante la joc, și va arunca mingea cât mai sus în aer.
Jucătorul cu țara strigată trebuie să prindă mingea cât mai repede, să o aducă în cerc și să strige “STOP”. În tot acest timp, restul jucătorilor fug cât mai departe de el.
Când se striga “STOP” nimeni nu mai are voie să se miște. Jucătorul ce a prins mingea alege un alt jucător pe care trebuie să-l nimerească cu mingea. Are voie să facă maxim 3 pași în direcția lui.
Dacă îl atinge cu mingea, are dreptul să ia o bucată din tara celui atins însă dacă nu reușește, cel care nu a fost nimerit va lua o bucată din țara celui care a aruncat dupa el.
Când toată țara a fost cucerită, jucătorul iese din joc. Ultimul jucător ramas în joc, caștigă.

Țară, țară, vrem ostași!
Avem nevoie de cât mai mulți jucători care trebuie împărțiți în 2 echipe egale. Toți jucătorii se țin de mână, formând un zid de protecție.
Prima echipă trebuie să strige ”Țara, țară vrem ostați!” iar cea de-a doua răspunde cu ”Pe cine?!”. Prima echipa trebuie să nominalizeze o persoană din echipa rivală.
Jucatorul ales trebuie să fugă spre echipa care l-a strigat și să spargă zidul format de aceștia. Dacă reușește, se va întoarce la el în echipă cu încă o persoană. Daca nu, va ramâne să facă parte din echipa care l-a strigat.
Jocul este câștigat de echipa care capturează toți jucatorii rivali.

Sticluța cu otravă
Fiecare copil se ține de câte un deget al jucătorului care începe jocul. Acesta spune diverse formule: „sticluța cu apă”, „sticluța cu suc” etc. La auzul cuvintelor „sticluța cu otravă”, copiii trebuie să fugă cât mai repede, iar cel care a strigat trebuie să îi atingă. Cel atins împietrește și poate reveni la viață doar dacă altul trece pe sub picioarele lui. Jocul se termină când sunt prinși toți.

Mațele încurcate
Copiii stau în cerc ținându-se de mâini. Păstrând tot timpul legătura mâinilor, se încurcă singuri: unul trece printre alții, se bagă pe sub picioarele altuia etc. până când fostul cerc ordonat devine un morman încâlcit. Un alt copil, care n-a observat procesul, are rolul de a descurca ghemul de copii fără ca aceștia să-și elibereze mâinile.